Cu titlu preliminar, vom face diferența între deschiderea unei succesiuni și dezbaterea unei succesiuni, noțiuni ce – de multe ori – se confundă.
A. Deschiderea succesiunii reprezintă momentul la care are loc decesul (moartea unei persoane). Astfel, moștenirea se deschide prin deces, iar dovada decesului ce se face prin intermediul:
- Certificatului de deces, sau a
- Hotărârii declarative de moarte.
(Conform prevederilor art. 954 din C.Civ. “Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.”)
B. Dezbaterea succesiunii reprezintă procedura juridică prin intermediul căreia: (i) notarul public sau (ii) instanța de judecată stabilește, în urma decesului unei persoane:
- Cine sunt moștenitorii acestuia;
- Ce cote din moștenire le revine fiecăruia;
- Care este întinderea masei succesorale (stabilirea bunurilor ce fac parte din moștenire și care vor intra în patrimoniul moștenitorilor);
- Ieșirea din indiviziune/ partajul succesoral etc.
Momentul deschiderii moștenirii explicat la pct. A de mai sus, este unul extrem de important, întrucât de la data deschiderii moștenirii curge termenul de opțiune succesorală de 1 an de zile, adică termenul în care moștenitorul va trebui să își exprime voința cu privire la moștenirea celui decedat (acceptă sau nu acceptă moștenirea).
(Conform prevederilor art. 1.103 din C.Civ. “Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.”)
În situația în care nu se urmează procedura dezbaterii succesiunii la notarul public și se ajunge la dezbaterea succesiunii pe calea instanțelor judecătorești – de cele mai multe ori – înseamnă că există o distanță temporală semnificativă între momentul deschiderii succesiunii și momentul dezbaterii acesteia.
În atare situație, se va pune problema dovedirii acceptării exprese sau tacite a moștenirii în cadrul termenului de 1 an de opțiune succesorală.
În continuare, vom prezenta punctual pașii ce trebuie parcurși în cazul dezbaterii succesiunii pe calea instanțelor de judecată.
1. Procedura prealabilă obligatorie
Conform prevederilor art. 193 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă “La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil.”
Astfel, legea instituie o procedură prealabilă obligatorie, fără de care acțiunea în instanță va fi respinsă ca inadmisibilă. Neparcurgerea procedurii prealabile putând fi invocată atât de către instanță, din oficiu, cât și de către pârât.
2. Acțiunea de dezbatere succesorală
Am stabilit deja că deschiderea succesiunii reprezintă un moment distinct de dezbaterea succesiunii.
Formularea unei acțiuni succesorale prin intermediul căreia solicitați să se constate:
- Că sunteți moștenitor legal;
- Ce bunuri fac parte din masa succesorală;
- Ce cotă îi revine fiecăruia dintre moștenitori, etc.
Poate fi făcută oricând, întrucât ca orice acțiune în constatare, aceasta este imprescriptibilă extinctiv.
(Conform normelor art. 2.502 alin. (2) din. C.Civ. “În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: (…) 2. acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept;”)
3. Dovedirea calității de moștenitor
Dovedirea calității de moștenitor se face, de regulă, prin intermediul Certificatului de naștere.
În ipoteza în care se dezbate o moștenire, alta decât cea a ascendenților, documentele cu care se face această probă pot fi diferite.
4. Dovedirea dreptului de proprietate a defunctului asupra bunurilor din masa succesorală
În funcție de bunurile ce formează masa succesorală, dovada dreptului de proprietate asupra acestora poate să varieze, putând fi în prezența unor documente numeroase:
- Titlu de proprietate emis de Comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate;
- Contract de vânzare-cumpărare;
- Extrase de Carte Funciară, etc.
5. Dovedirea acceptării exprese sau tacite a moștenirii
Astfel cum am expus anterior, pentru ca o astfel de acțiune să poată fi analizată de instanțele judecătorești, este necesar ca reclamantul să facă dovada acceptării exprese sau tacite a moștenirii în termenul de 1 an de opțiune succesorală de la data deschiderii moștenirii.
Foarte important de analizat raportat la momentul deschiderii succesiunii, este legea de drept material aplicabilă: Noul Cod Civil sau Codul Civil din 1864 (dacă data deschiderii succesiunii este anterioară anului 2011), caz în care termenul de opțiune succesorală va fi de 6 luni, iar nu 1 an (conform art. 700 din Codul civil din 1864 privind termenul de opțiune succesorală).
Conform prevederilor art. 1.108 din C.Civ.:
“(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor.”
În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare se va înscrie în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic. De aceea, în cadrul procedurii prealabile, se poate observa dacă a fost exercitat dreptul de opțiune succesorală prin acceptarea expresă de către moștenitori.
În ceea ce privește acceptarea tacită, normele art. 1.110 din C.Civ. dispun:
“(1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;
b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;
c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.
(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.
(3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.
(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.”
Spre exemplu, pot reprezenta acte de administrare definitivă: plata impozitului aferent imobilelor terenuri sau contrucții (Dovedită cu Adeverință emisă de Primăria de care apaține imobilul), suportarea cheltuielilor ce derivă din administrarea acestora, inclusiv cheltuielile curente și cele privind gunoiul, etc. Întrucât sunt chelutieli fără caracter urgent și care angajează în viitor reclamantul, sunt socotite acte de acceptare tacită, pentru că moștenitorul s-a comportat ca un proprietar.
De altfel, conform art. 1.108 alin. (3) C.Civ. „Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor”, iar plata impozitelor (pe clădiri, terenuri, etc.) constituie un astfel de act de administrare definitivă fiind o acceptare voluntară tacită a moștenirii (aspecte în concordanță și cu art. 689 din Vechiul Cod Civil).
6. Indicarea altor moștenitori cunoscuți/ invocarea decăderii din drepturi
În situația în care aveți cunoștință despre existența altor moștenitori, acțiunea va fi formulată în contradictoriu cu aceștia din urmă. De asemenea, dacă aveți cunoștință despre (i) neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul legal de către aceștia sau (ii) existența unor declarații de renunțare la moștenire, puteți expune instanței aceste aspecte.
7. Taxa judiciară de timbru
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, există discuții raportat la conținutul cererii de chemare în judecată, respectiv dacă se solicită:
- Doar constatarea calității de proprietar și a cotei-părți ce se cuvine din masa succesorală și stabilirea mesei succesorale, sau
- Se solicită și ieșirea din indiviziune și partajul succesoral.
În primul caz, prin prisma normelor incidente și anume prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, considerăm că cererea va trebui timbrată numai prin raportare la “stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar” – spre exemplu, dacă sunt 4 persoane ce vor avea calitatea de moștenitori, va trebui achitată o taxă de 50 lei pentru fiecare persoană, respectiv suma de 200 lei.
În al doilea caz, dacă se solicită și ieșirea din indiviziune și/sau partajul succesoral, devin incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:
“(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii – 3% din valoarea acestora;
(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiaşi acţiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.”
Astfel, va trebui determinată valoarea masei partajabile, caz în care va trebui să obțineți un Certificat de atestare fiscală eliberat de Primăria unității administrativ-teritoriale unde figurează înscris imobilul construcție din care rezultă valoarea impozabilă a acestuia, iar pentru imobilul teren va trebui determinată valoarea de piață prin raportare la Expertizele Notariale privind Valorile privind proprietățile imobiliare din România (pentru anul care vă interesează) prin raportare la Grilele Notariale aferente anului respectiv – iar ulterior determinată taxa judiciară de timbru.
Desigur, procedura judiciară de dezbatere succesorală comportă numeroase particularități, iar analizarea tuturor acestor particularități nu este posibilă într-un caz abstract. Astfel, pentru a determina cea mai bună strategie și cele mai bune șanse de reușită este nevoie de analiza meticuloasă a fiecărei situații în parte.
Pentru mai multe informații sau pentru a beneficia de o analiză juridică detaliată a situației în care te afli nu ezita să contactezi Cabinetul de avocatură la numărul de telefon 0755 123 241 sau pe adresa de e-mail: office@ablegal.ro
*Acest articol reprezintă viziunea Cabinetului de avocat Brădean Alexandra-Maria asupra problemei juridice tratate și nu conferă dreptul cititorului de a prelua/copia/modifica în orice fel textul, fiind destinat exclusiv informării dvs. personale.
** Dacă reprezentați o instituție media sau o companie și doriți un acord pentru republicarea articolelor Cabinetului de avocat Brădean Alexandra-Maria, vă rugăm sa ne transmiteți o solicitare pe adresa de e-mail: office@ablegal.ro